Filocalia

Liceul Teologic Ortodox "Nicolae Steinhardt"

Școala altfel 2023 Excursie tematică

4 aprilie 2023

Marți, 4 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul cadrelor didactice, al elevilor și școlarilor Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Municipiul Satu Mare, cu prilejul vizitei efectuate la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Municipiul Sighetu Marmației, în cadrul programului național „Școala Altfel”.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a adresat tuturor un cuvânt de binecuvântare și de apreciere, după care a realizat o scurtă incursiune despre istoria Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, vorbind totodată și despre Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul duhovnicesc al Eparhiei noastre.

Cei prezenți au avut posibilitatea de a vizita edificiul, cu cele opt expoziții de artă și celelalte spații, printre care sala de conferințe, sala multifuncțională „Episcop Dr. Vasile Stan”, icoane, iconografia noastră sacră din Maramureș, carte veche și foarte veche, obiecte liturgice, săli de expoziții de tablouri, de picturi, pictură modernă, pictură pe icoane, expoziții de fotografie.

În încheiere, Corul Liceului Teologic Ortodox din Satu Mare a susținut un scurt program duhovnicesc, interpretând câteva cântări specifice Postului Mare. La acest eveniment au fost prezenți Pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, Pr. Dan Sidău, directorul administrativ al Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, precum și alte cadre didactice care își desfășoară activitatea în învățământul teologic sătmărean.

Amintim faptul că Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” este al doilea cel mai important edificiu, după Palatul Patriarhiei, în care a fost promovat un proiect de reabilitare a unei construcții culturale de o asemenea anvergură. Suma accesată pentru proiect este, de asemenea, a doua ca valoare după Palatul Patriarhiei din Dealul Mitropoliei, aproximativ 5 milioane de euro.

Ultimele Evenimente